Fotografia macro

Fotografia macro – Sfaturi pentru cele mai reusite cadre

Știai că fotografia MACRO a fost creată inițial pentru cercetările științifice? Nu e un lucru surprinzător, întrucât fotografia macro presupune o tehnică în care subiectul fotografiei, de exemplu, un fluture, este fotografiat la o scara de reproducere 1:1, cu dimensiunea sa naturală în fotografie. Pentru a înțelege diferența, un fluture aflat lângă o persoană, este surprins la o scara de reproducere 1:10. În general, fotografia macro înseamnă orice tip de fotografie care cuprinde o imagine de aproape și extrem de detaliată a unui subiect de mici dimensiuni.

fotografia macro

De ce e atât de apreciată fotografia macro? Detaliile imperceptibile ochiului uman ne arată o nouă perspectivă asupra lumii și a universului ființelor mici, fie că vorbim de insecte, animale sau plante. Acest tip de fotografie este folosit și pentru scoaterea în evidență a detaliilor din bijuterii, preparate de mâncare sau alte obiecte, pentru a sublinia unicitatea sau complexitatea acestora.

Cum să realizezi cadre de macro demne de înrămat?

Unul dintre cele mai importante elemente este obiectivul macro. Acesta este un tip de obiectiv al camerei, special conceput pentru a focaliza aproape de subiect cu o scara de reproducere 1:1 (dimensiune naturală). Lentilele macro vin în multe distanțe focale diferite, de la 35 mm până la 200 mm.

Super sfat: Fotograful poate folosi o distanță focală mai mică de 50 mm sau mai putin pentru subiecte precum plante, flori și obiecte care pot fi fotografiate de la o distanță foarte apropiată. În schimb, subiectele precum insectele sau animalele sălbatice periculoase sau ușor de speriat trebuie fotografiate de la o distanță mai mare, așa că o distanță focală mai mare de 100 mm este recomandată.

Folosește pe cât posibil focalizarea manuală. Din cauza faptului că adâncimea câmpului se micșorează odată ce te apropii de subiect, camerei îi este dificil să realizeze autofocus. De aceea, dacă folosești un aparat DSLR, folosește focalizarea manuală.

Nu te teme de blitz. Chiar dacă micșorarea diafragmei îți oferă o adâncime de câmp mai bună pentru a focaliza subiectul, aceasta reduce cantitatea de lumină care intră în cameră. Folosește un blitz sau un inel luminos macro pentru a rezolva această problemă. Bineințeles, acest lucru se aplică subiecților inanimați. În caz că fotografiezi ființe vii, îți sugerăm să folosești un modificator de lumină pentru a te asigură că subiectul rămâne în cadru.

sfaturi fotografie de macro

Fă o mulțime de poze. Nu ezita atunci când intuiția ta îți spune să faci poza. Realizează multe fotografii și învață din fiecare. Încearcă cu obiecte din casa ta, în diferite unghiuri și lumini, apoi treci în natură. Plante, flori, insecte, iarbă, buruieni, pietre – toate aceastea au texturi, culori și forme diferite, cu care poți experimenta. Dacă fotografiezi un obiect mic cu totul, poziționează-l astfel încât să existe spațiu în jurul lui pe toate părțile.

Schimbă punctul de focalizare pentru a realiza imagini cu perspective complet diferite. Apropie-te sau depărtează-te din ce în ce mai mult de subiectul tău și vei obține puncte de focalizare unice.

Super sfat: Mișcă subiectul, nu camera. Încearcă să poziționezi subiectul pe o suprafață care poate fi ușor deplasată sau ridicată. Acest lucru poate economisi timp.

Folosește un trepied dacă ai posibilitatea. Acesta te va ajuta să contruiești compoziția cadrului și să modifici setările camerei mult mai rapid. Ține minte că și cele mai mici mișcări pot fi exagerate la o scara de reproducere mare și la distanță foarte mică, așa că păstrarea camerei foto cât mai imobilă este cheia pentru a obține cele mai bune fotografii.

Super sfat: Dacă nu utilizezi un transmitator, încearcă să îți ții respirația atunci când realizezi imaginea, pentru a păstra focalizarea intactă.

Poți adauga inele de extensie între cameră și obiectiv pentru a face obiectivul să focalizeze mai aproape și să producă o imagine mult mai mare. Acestea sunt alternative mai ieftine decât anumite obiective macro.

Fotografia macro, fie că ne referim la obiecte sau ființe, oferă o perspectivă nouă asupra lumii și poate scoate în evidență detalii pe care nu ni le putem imagina.